Sute de miliarde de dolari pentru finanțarea infrastructurii în țările în curs de dezvoltare

Liderii Grupului celor Şapte s-au angajat duminică să strângă 600 de miliarde de dolari, sub formă de fonduri private şi publice, în decurs de cinci ani, pentru a finanţa infrastructura necesară în ţările în curs de dezvoltare şi pentru a contracara proiectul chinez O Centură un Drum, de mai multe mii de miliarde de dolari, transmite Reuters.

Preşedintele american Joe Biden şi alţi lideri ai G7 au relansat noul „Parteneriat pentru infrastructură şi investiţii globale”, la întâlnirea lor anuală care a avut loc anul acesta la Schloss Elmau, din sudul Germaniei.

Biden a spus că Statele Unite vor mobiliza 200 de miliarde de dolari în granturi, fonduri federale şi investiţii private, în decurs de cinci ani, pentru a sprijini proiecte în ţările cu venituri mici şi medii care ajută la combaterea schimbărilor climatice, precum şi la îmbunătăţirea sănătăţii globale, echităţii de gen şi a infrastructurii digitale.

„Vreau să fiu clar. Acesta nu este ajutor sau caritate. Este o investiţie care va aduce profit pentru toată lumea”, a spus Biden, adăugând că va permite ţărilor „să vadă beneficiile concrete ale parteneriatului cu democraţiile”.

 

Biden a spus că sute de miliarde de dolari în plus ar putea veni de la bănci multilaterale de dezvoltare, instituţii de finanţare a dezvoltării, fonduri suverane şi altele.

Europa va mobiliza 300 de miliarde de euro pentru această iniţiativă, în aceeaşi perioadă, pentru a construi o alternativă durabilă la schema O Centură un Drum a Chinei, pe care preşedintele chinez Xi Jinping a lansat-o în 2013, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Despre planurile lor au vorbit şi liderii Italiei, Canadei şi Japoniei, dintre care unele au fost deja anunţate separat.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Boris Johnson nu au fost prezenţi, dar şi ţările lor participă.

Schema de investiţii a Chinei implică dezvoltare şi programe în peste 100 de ţări, care vizează crearea unei versiuni moderne a străvechii rute comerciale Drumul Mătăsii din Asia către Europa.

Oficialii Casei Albe au spus că planul a oferit puţine beneficii tangibile pentru multe ţări în curs de dezvoltare.

Biden a evidenţiat mai multe proiecte emblematice, inclusiv un proiect de dezvoltare solară de 2 miliarde de dolari în Angola, cu sprijin din partea Departamentului de Comerţ, a U.S. Export-Import Bank, a firmei americane AfricaGlobal Schaffer şi a dezvoltatorului de proiecte din SUA Sun Africa.

Împreună cu membrii G7 şi UE, Washingtonul va oferi, de asemenea, 3,3 milioane de dolari în asistenţă tehnică Institutului Pasteur de Dakar din Senegal, deoarece dezvoltă o instalaţie flexibilă de producţie de vaccinuri multiple la scară industrială în acea ţară, care poate produce în cele din urmă vaccinuri împotriva Covid-19 şi alte vaccinuri, un proiect care implică şi UE.

Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) va angaja, de asemenea, până la 50 de milioane de dolari pe cinci ani pentru Fondul global de stimulare pentru îngrijirea copiilor al Băncii Mondiale.

 

 

news.ro

sursa foto: dw.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *