Tânăr mort într-un accident teribil

Un băiat de 18 ani a murit, iar un alt tânăr a fost rănit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un stâlp de electricitate, în satul Copşa Mare din judeţul Sibiu. Şoferul, un tânăr de 19 ani, conducea cu viteză şi era băut, el nefiind rănit în urma accidentului.

Accidentul s-a produs în jurul orei 4.00, în satul Copsa Mare, comuna Biertan.

Poliţia Judeţeană Sibiu a anunţat că un tânăr de 19 ani, localnic, care conducea cu viteză şi sub influenţa alcoolului, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, iar maşina s-a izbit de un stâlp al reţelei electrice aflat pe partea stânga a sensului de mers.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu a intervenit cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială pentru descarcerare. Pompierii au găsit un băiat de 18 ani, pasagerul din dreapta-faţă, decedat, fiind nevoie de intervenţie pentru descarcerare.

Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui tânăr în vârstă de 20 de ani – care se afla pe locul din stânga-spate, transportându-l la Centrul de Primiri Urgenţe Mediaş, conştient, cu traumatism cranio-cerebral şi escoriaţii.

Şoferul nu a fost rănit, în schimb prezinta o concentratie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, au precizat poliţiştii, care fac cercetări pentru a stabili cu exactitate toate circumstanţele în care s-a produs accidentul.

”De asemenea, se întocmesc actele premergatoare efectuării de cercetări penale privind săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, respectiv conducere sub influenţa alcoolului”, a transmis Poliţia Sibiu.

viewscnt

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *