Tarom suspendă de miercuri, de la ora 12.00, toate cursele interne

Compania naţională de transport aerian Tarom a anunţat că începând de miercuri, de la ora 12.00, suspendă operarea pe cursele interne pentru următoarele 14 zile, iar de joi va suspenda operarea în Franţa şi Germania, pentru cel puţin 14 zile. Zborurile către Franţa şi Germania sunt suspendate în conformitate cu prevederile Ordonanţei militare nr.3.

”Dragi pasageri, ca urmare a noilor restricţii impuse pentru limitarea  răspândirii infectarii cu Covid-19 la nivelul companiei s-au luat următoarele măsuri: începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00 (ora aterizării), am ales să suspendăm operarea pe cursele interne pentru următoarele 14 zile; începând cu data de 26 martie 2020 vom suspenda operarea în Franţa şi Germania,  pentru cel puţin 14 zile”, arată un comunicat publicat de companie pe contul de Facebook.

Toţi pasagerii afectaţi de suspendarea acestor curse pot opta pentru reprogramarea pe date ulterioare a călătoriilor fără penalizare sau rambursarea integrală a biletelor/tronsoanelor neutilizate.

”Pentru efectuarea modificărilor vă rugăm să contactaţi agentul emitent sau orice agenţie Tarom. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat dar şi pentru răspunsul cu întârziere la solicitările dumneavoastră. Având în vedere numărul foarte mare de solicitări din această perioadă, deşi personalul suport a fost suplimentat, va dura o perioadă până când se va da curs tuturor solicitărilor”, precizează compania.

Ordonanţa Militară numărul 3 prevede că, începând cu data de 25 martie 2020, ora 23.00, ora României, se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Franţa şi Germania şi din Franţa şi Germania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile.

Măsura nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum şi autorizărilor tehnice necomerciale.

Comisia Europeană a anunţat în februarie că a aprobat, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, planul României de a acorda un împrumut temporar în valoare de aproximativ 36,7 milioane euro (aproximativ 176 de milioane lei) companiei aeriene de stat Tarom.

Compania aeriană se confruntă cu un deficit acut de lichidităţi din cauza creşterii puternice în ultimii ani a costurilor sale de exploatare ca urmare a îmbătrânirii flotei sale. În absenţa ajutorului, Tarom nu va mai fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile de plată şi să îşi menţină activitatea, preciza CE la acea dată.

 news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *