A fost lansată platforma online cemafac.ro, parte a sistemului de luptă împotriva coronavirusului

CeMaFac (cemafac.ro), o nouă platformă online de luptă contra efectelor COVID-19, a fost lansată luni, aceasta fiind un ghid bazat pe scenarii posibile prin care populaţia României poate trece. Aici poate fi găsit un chestionar de evaluare a simptomelor, pentru a stabili gradul de risc propriu şi ce paşi trebuie urmaţi, dar şi informaţii despre transmitere şi protejare.

Guvernul, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României, în colaborare cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi organizaţia neguvernamentală Code for Romania, a lansat o nouă platformă online din ecosistemul de luptă contra efectelor COVID-19 CeMaFac (cemafac.ro), componentă a proiectului stirioficiale.ro.
„cemafac.ro este un ghid simplu şi practic bazat pe scenarii posibile prin care populaţia României poate trece. Această platformă te va ghida pentru diferitele situaţii şi te va aduce mai aproape de măsurile recomandate de autorităţi pentru o mai bună protejare a ta, a familiei şi a comunităţii tale în această perioadă”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
O funcţie importantă a soluţiei cemafac.ro este chestionarul de evaluare a simptomelor, dezvoltat în parteneriat cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a identifica gradul de risc propriu pentru a vedea ce paşi sunt de urmat mai departe, în funcţie de starea de sănătate şi de acţiunile întreprinse în ultima perioadă. Alte secţiuni din website-ul cemafac.ro tratează subiecte precum transmitere şi simptome, cum ne protejăm, adaptare şi rezistenţă cât şi informaţii folositoare pentru cei care oferă ajutor sau sprijină echipele de intervenţie.
cemafac.ro este un proiect realizat pro-bono de voluntarii Code for Romania, organizaţie neguvernamentală independentă, neafiliată politic.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *