Tehnici de supraviețuire și multă distracție la taberele pentru cercetași

Tabăra cercetașii Parângului este unul din cele mai inedite evenimente care vor avea loc în zona montană de la poalele municipiului Petroșani. Tabăra se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani și este organizată în două serii, una în luna iulie și una în august.

”Taberele de cercetași au drept obiectiv realizarea educației montane prin activități distractive precum jocuri de orientare, drumeții, tehnici de supraviețuire, eco-educația și eco-turismul”, arată organizatorii.

Costul unei asemenea tabere care se derulează pe parcursul unei săptămâni este de 1340 de lei, iar participanții au parte de cazare, trei mese pe zi, drumeții, dar și multă distracție. Cei care vor participa vor învăța care sunt tehnicile de supraviețuire.Se acordă o reducere de 50 de lei pentru frați și o reducere de 150 de lei pentru copiii participanți în tabăra de schi 2021. Organizatorii menționează faptul că reducerile nu se pot cumula.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *