Termocentrala Mintia în fața ultimului act?

Termocentrala Mintia este la un pas de o sentință definitivă în ceea ce privește procesul cu Garda de Mediu. Instanța a amânat judecarea cauzei “faţă de cererea de intervenţie accesorie formulată de către Sindicatul Liber SE Paroşeni şi pentru a se cita în cauză toţi cei care au formulat cereri de intervenţie accesorie”. În data de 18 iunie, în fața instanței de la Tribunalul Hunedoara sunt așteptați toți cei care au depus cerere de intervenție. Conducerea Complexului Energetic Hunedoara încearcă anularea procesului verbal prin care în anul 2015 Garda de Mediu a dispus suspendarea activității termocentralei pentru neconformarea la cerințele de mediu. La instanța de fond, CEH a pierdut procesul. Oficialii de la Ministerul Energiei arată că termocentrala de la Mintia va trebui oprită dacă decizia instanței este în defavoarea societății energetice.

“Ca  urmare a controlului efectuat de Garda de Mediu, având în vedere art. 73, alin.(2) din  Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale, există riscul ca activitatea Termocentralei  Mintia sa fie suspendată”, arată un răspuns al Ministerului Energiei.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *