Tiberiu Iacob Ridzi: “Societatea românească, trebuie să fie mai unită ca niciodată”

Municipiul Petroșani, cea mai mare localitate a Văii Jiului, a marcat Centenarul alături de sute de localnici. Tiberiu Iacob Ridzi, primarul localității a îndemnat la unitate față de familie și patrie. Petroșănenii prezenți în parcul central Carol Schreter din localitate au îndurat frigul pătrunzător pentru a marca în sânul  comunității Centenarul Marii Uniri.

”Acum 100 de ani se înfăptuia cel mai mare vis al Poporului Român: Marea Unire. Românii și-au dorit dintotdeauna să trăiască împreună, în aceeași țară, să vorbească aceeași limbă. Dacă acest lucru a fost posibil acum 100 de ani, înseamnă că Dumnezeu îi iubește pe români și iubește România. Îi mulțumim lui Dumnezeu că astăzi putem să vorbim românește și putem să trăim într-o țară independentă, într-o țară în care fiecare român să fie mândru și respectat în întreaga Europă. Nu suntem cu nimic mai prejos decât ceilalți din UE sau din lume. La 100 de ani de la Marea Unire, românii știu să se adune, știu să se unească, chiar dacă oamenii politici ai vremurilor noastre sunt mai dezbinați ca oricând. Eu cred că societatea românească, trebuie să fie mai unită ca niciodată. Nu sunt vremuri ușoare nici acum, dar incomparabil mai bune decât cum 100 de ani sau acum 50 de ani”, a spus Tiberiu Iacob – Ridzi.

La fel ca în fiecare an, la Petroșani au fost pregătite aproape 2000 de porții de fasole de post, dar și fasole cu ciolan. Oamenii s-au așezat la rând pentru a degusta preparate tradiționale care au fost gătite la foc mic încă de la primele ore ale dimineții.

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *