Deva: Tichete gratuite de călătorie pentru transportul public local

Primăria Municipiului Deva va distribui, începând de luni, 16 iulie 2018, tichetele gratuite de călătorie pentru transportul public local, pentru intervalul august-noiembrie 2018.

Biletele pot fi ridicate în perioada 16 iulie–3 august 2018, din două locaţii.

Pensionarii cu venituri lunare mai mici de 1.000 lei vor ridica tichetele gratuite de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva (holul intrării principale), de luni până joi – între orele 8:00-13:00, şi vineri – între orele 8:00-12:00. La ridicarea biletelor este obligatorie prezentarea ultimului cupon de pensie (copie) şi a cărţii/buletinului de identitate (copie).

Veteranii de război şi văduvele de război necăsătorite, foştii deţinuţi politici, refugiaţii şi deportaţii, revoluţionarii, donatorii de sânge şi Cetăţenii de Onoare ai municipiului Deva vor ridica tichetele gratuite pentru transportul în comun de la Primăria Municipiului Deva (Piaţa Unirii, nr. 4), camerele 22 și 24, de luni până vineri – între orele 9:00-13:00. La ridicarea biletelor este obligatorie prezentarea actului de identitate (copie).

Pentru persoanele aflate în situaţii deosebite (probleme medicale, absenţă din localitate etc.), perioada de distribuire a tichetelor gratuite de călătorie se prelungeşte cu două săptămâni, până în data de 17 august 2018. În intervalul 6-17 august 2018, biletele vor fi distribuite la Primăria Municipiului Deva, de luni până vineri, între orele 9:00-11:00, astfel:

-camera 29 – pentru pensionarii cu venituri lunare mai mici de 1.000 de lei;

-camerele 22 și 24 – pentru veteranii de război şi văduvele de război necăsătorite, foştii deţinuţi politici, refugiaţii şi deportaţii, revoluţionarii, donatorii de sânge şi Cetăţenii de Onoare ai municipiului Deva.

Tichete gratuite pentru transportul public local sunt valabile pentru 10 călătorii dus-întors/lună, pe raza municipiului Deva. Ca element de noutate, biletele gratuite vor avea coduri de culori distincte pentru fiecare categorie de beneficiari.

Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0254.218.579 / int. 136, de luni până joi – între orele 8:00-16:30, şi vineri – între orele 8:00-14:00.

 

 

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.