Tinerii români care vor să studieze în străinătate ar putea primi un sprijin financiar din partea statului, dacă se întorc în România

Consilier de stat în cancelaria prim-ministrului Mara Mareş a aunţat că lucrează la un proiect prin care tinerii români care vor să studieze în străinătate vor putea primi un sprijin financiar din partea statului, dacă se întorc în România. Tinerii vor putea accesa un împrumut pentru acoperirea cheltuielilor din perioada studiilor, iar banii vor fi restituiţi numai dacă absolvenţii aleg să îşi construiască o carieră peste hotare.

Practic, tinerii care vor reveni în ţară şi vor lucra în România pentru o perioadă de timp vor fi scutiţi de obligaţia de a restitui banii, mai transmite Mara Mareş, într-un comunicat de presă.

„Cel mai frecvent, am observat la absolvenţii români de studii în străinătate că au dorinţa de a da ceva înapoi României. Din acest motiv, cei care vor alege să revină în România vor fi recompensaţi prin scutirea de la obligaţia de a restitui împrumutul primit. Vreau ca fiecare tânăr talentat, care are şanse să fie admis la o universitate de top din afară, să nu mai vadă o barieră în lipsa banilor, şi vreau ca ei să ştie că revenirea în România reprezintă decizia câştigătoare. Avem nevoie de mentalitatea, talentul şi experienţa acestor absolvenţi. În prezent, derulăm o serie de consultări pentru a identifica cele mai bune metode prin care acest mecanism financiar ar putea să funcţioneze: cheltuielile acoperite, un termen de 1-2 ani de la absolvire în care absolventul să ia o decizie cu privire la locul unde va profesa, un grafic de restituire a banilor care să fie rezonabil şi alte chestiuni de ordin tehnic şi juridic”, a declarat Mareş, conform sursei citate.

Ea a adăugat că sunt căutate soluţii pentru a fi identificate universităţile eligibile

„De asemenea, căutăm cea mai bună soluţie pentru a identifica universităţile eligibile. Există două variante de lucru: fie pornim de la un top global al universităţilor, fie pornim de la statele de destinaţie şi selectăm, din fiecare stat, primele 3-5 cele mai bune universităţi. Statul român nu are în prezent o evidenţă a studenţilor şi absolvenţilor români din străinătate. Conform estimărilor, numărul lor depăşeşte 50.000”, a completat Mara Mareş.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *