Toate persoanele care vor să ajungă în Anglia şi Scoţia trebuie să prezinte un rezultat negativ la testul Covid-19

Toate persoanele care vor să intre pe teritoriul Angliei şi Scoţiei vor fi nevoite să prezinte un rezultat negativ la testul Covid-19, informează BBC.

Testul trebuie făcut cu până la 72 de ore înainte de a pleca din ţara în care se află. Această măsură va fi aplicată şi în cazul britanicilor.

Este aşteptat ca măsura, prin care se doreşte oprirea răspândirii coronavirusului, să intre în vigoare, pentru Anglia, la începutul săptămânii viitoare, iar în cazul Scoţiei, „cât mai curând posibil”, a spus ministrul Transporturilor, Grant Shapps.

Oficialii lucrează cu administraţiile descentralizate pentru a lua măsuri similare şi pentru Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.

Anunţul a fost făcut de ministrul Transporturilor după ce Marea Britanie a anunţat joi peste 1.160 de decese asociate Covid-19 şi mai mult de 52.600 de noi cazuri de contaminare.

Prim-ministrul Boris Johnson a promis să ofere „sute de mii” de vaccinuri anti-Covid pe zi, în Anglia, până pe 15 ianuarie.

La o conferinţă susţinută joi, el a spus că aproximativ 1,5 milioane de britanici au primit deja cel puţin o doză de vaccin.

Chiar şi după ce a fost aprobată utilizarea a două vaccinuri – dezvoltate de Pfizer-BioNTech şi de Universitatea Oxford-AstraZeneca -, temerile legate de noile versiuni ale coronavirusului au determinat Guvernul să ia măsuri suplimentare referitor la călătoriile internaţionale.

Nerespectarea noilor reguli de călătorie în Anglia, care se aplică celor ce ajung aici cu avionul, trenul sau vaporul, va fi amendată cu 500 de lire sterline.

Excepţie vor face transportatorii, copiii cu vârste sub 11 ani şi cei care vin din ţări care nu au infrastructură pentru livrarea de teste. Călătorii din Irlanda vor fi de asemenea exceptaţi de la regulă.

Toţi pasagerii care ajung din ţări ce nu se află pe lista coridorului de călătorie a Guvernului trebuie să stea în izolare 10 zile, indiferent de rezultatul testului.

Până în prezent, Marea Britanie a înregistrat peste 2,88 milioane de cazuri de Covid-19 şi mai mult de 78.500 de decese asociate.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *