Toma Coconea aleargă pentru cei care nu pot

Sportivul hunedorean, Toma Coconea, se alătură campaniei Wings for Life. Cunoscutul parapantist va alerga, duminică, 8 mai, pe stadionul Universității din Petroșani, într-o cursă  dedicată persoanelor în scaun rulant. Campania se derulează pe plan mondial, în același timp.

Scopul campaniei este acela de a contribui la găsirea unui remediu pentru leziunile măduvei spinării.

Nu este prima participare a lui Toma Coconea la această campanie. El a fost prezent încă de la prima ediție a Wings for Life, care a avut loc în țara noastră în urmă cu opt ani.

„Pe 8 mai – cu mic, cu mare, ne strângem să luăm startul la “Wings for Life” și să alergăm pentru cei care nu pot! Poți participa de oriunde te afli, prin App Run-ul Wings for Life World Run. Cea mai frumoasă parte? Înscrierea ta înseamnă o contribuție la găsirea unui remediu pentru leziunile coloanei vertebrale. Eu voi alerga pe Stadionul Universității Petroșani, pe 8 mai, la ora 14:00. Te aștept alături de mine, să formăm o echipă care face bine atât altora, prin înscrierea făcută, cât și nouă prin activitatea fizică pentru sănătatea proprie. Dacă nu ești în zona unde voi alerga eu, dar totuși dorești să iei parte la acest eveniment, e simplu alergi cât poți, oriunde vrei, alături de alergători de pe întreaga planetă, în același moment doar instalându-ți aplicația”, spune Toma Coconea.

Formatul acestei curse este unul special. Și asta pentru că nu există linie de “Finish”. Startul se ia în același timp în toată lumea, iar în România la ora 14:00. Toți banii obținuți din înscrieri sunt donați pentru a cerceta vindecarea leziunilor măduvei spinării.

Organizația non-profit “Wings for Life” a început acest eveniment unic în 2014. Misiunea organizației este găsirea un remediu pentru leziuni ale măduvei spinării. Unul dintre ambasadorii „Wings for Life” în România este fostul jucător de rugby George Baltă, căruia un accident i-a schimbat viața în anul 2006, atunci când a rămas imobilizat în scaun cu rotile. În vreme ce Toma Coconea va alerga, duminică, la Petroșani, George Baltă, alături de sportivul Cătălin Preda, vor lua parte la această cursă inedită de pe Stadionul „Dinamo” din București.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *