Trafic oprit pe DN 76 pentru lucrări la podul de la Şoimuş

Traficul rutier va fi oprit, începând de luni, timp de o săptămână, pe Drumul Naţional 76, în judeţul Hunedoara, pentru lucrări la podul de la Şoimuş. Circulaţia în zonă va fi deviată pe rute ocolitioare care vor fi semnalizate corespunzător, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Sursa citată a precizat că se vor executa lucrări în cadrul proiectului “Reabilitare DN 76 km 0+000 – 30+436 Contract 5R10”.

Lucrările de reabilitare a Podului Şoimuş constau în refacerea căii rutiere, înlocuirea rosturilor unde este cazul, verificarea parapetului pietonal, a aparatelor de reazem şi reparaţii la pilele podului.

”Execuţia lucrărilor presupune închiderea traficului rutier pentru toate categoriile de autovehicule, în perioada 13 – 20.11.2017”, anunţă CNAIR.

Pe durata lucrărilor, circulaţia se va desfăşura pe rute ocolitoare.

Astfel, pentru sensul de deplasare Arad – Bucureşti şi retur, circulaţia se va desfăşura pe DN 7, până la km 377+520, la nodul rutier Simeria cu acces la A1, km 353+666.

Pentru sensul de deplasare Brad – Deva şi retur, circulaţia se va desfăşura pe DN 76 până la nodul rutier Şoimuş, intrare A1 km 369+610, până la nodul rutier Simeria, km 353+666, cu ieşire pe DN7, la km 377+520 – DN 7 Deva.

Potrivit CNAIR, sectorul închis va fi marcat cu panouri de presemnalizare care vor indica variantele de ocolire în funcţie de destinaţiile participanţilor la trafic.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *