Transport pentru angajații minelor închise

Aproape 300.000 de lei alocă Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului pentru transportul angajaților la minele Paroșeni și Uricani. Cele două unități miniere au fost închise, însă mai sunt angajați care execută lucrările absolut necesare pentru punerea în siguranță a lucrărilor de închidere.

“Obiectul achiziției îl constituie furnizarea serviciilor de transport salariați la și de la locul de muncă, pentru sucursalele Mina Paroșeni și Mina Uricani, prin curse de transport regulate, conform graficelor de transport. Programul de transport salariați se desfașoara timp de 24 ore/zi lucratoare, iar în zilele nelucratoare cursele programate conform comenzilor de lucru de la sucursalele miniere se presteaza tot 24 ore/zi. Valabilitatea contractului înceteaza la data de 31.12.2019. Serviciul de transport salariați la și de la locul de muncă este necesar pentru asigurarea desfăşurării în cele mai bune condiţii a activităţii sucursalelor SNÎMVJ SA”, arată documentația.

Autovehiculele  necesare pentru asigurarea transportului salariaţilor la şi de la locul de muncă din cadrul sucursalelor SNÎMVJ SA (conform Art.1 pct.6 lit.b) din Ordinul 1148/07.07.2014) sunt trei microbuze minim 16 locuri pentru pasageri+1 loc șofer – deservire Mina Paroşeni: 3 bucăţi; și 4 microbuze minim 16 locuri pentru pasageri+1 loc șofer – deservire Mina Uricani.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *