Trei echipe pot deveni campioane de toamnă în Liga 4 de fotbal

Sezonul fotbalistic județean de toamnă se apropie cu pași repezi de final. În Liga 4 s-a disputat ultima etapă a turului, dar mai sunt de jucat două partide restante, care ar putea aduce modificări la vârful ierarhiei.

În etapa a XI-a, ultima a turului, liderul competiției, Gloria Geoagiu, a pierdut derby-ul rundei, cu 1-0, de pe terenul celor de la Aurul Brad. Echipa din Geoagiu continuă să conducă, cu 25 de puncte, dar doar grație golaverajului, fiind ajunsă de Retezatul Hațeg, care a realizat scorul etapei, 8-1 acasă cu CNS Cetate 2 Deva. Aurul Brad este pe poziția a treia, cu 23 de puncte, iar pe patru și cinci sunt, în ordine, CSM Vulcan, 3-0 acasă cu Victoria Călan, și Șoimul Băița, 5-3 pe teren propriu cu Minerul Uricani.

Bomba rundei a explodat la Petrila, unde echipa locală Inter a pierdut, cu 1-0, în fața celor de la dacia Orăștie, și au rămas pe poziția a șasea cu 2-0 de puncte. Dar, așa cum arătam și mai sus, mai sunt de disputat două partide restante, ambele pe 24 noiembrie, care pot schimba multe. Cel mai așteptat joc este cel dintre Gloria Geoagiu și Inter Petrila. În caz de o victorie a celor de la Geoagiu, aceștia vor fi campioni de toamnă, poziție pe care o pot ocupa și cu nu rezultat de egalitate, pentru că este greu de crezut că, în celălalt joc restant, Aurul Brad, chiar dacă evoluează acasă, va învinge la 20 de goluri “lanterna roșie” Universitatea Petroșani, care, în ultima etapă a turului, a pierdut, cu 3-0, deplasarea din derby-ul local cu Jiul.  În caz că vor învinge cei de la Petrila, atunci cei de la Brad au toate șansele de a trece pe primul loc, fiind mari favoriți în jocul cu Universitatea.

Mai este încă o variantă, greu plauzibilă, ce-i drept, dar posibilă, în care Petrila să se impună la Geoagiu la 10 goluri diferență, iar Bradul să nu-și câștige restanța, în acest caz urmând a trece pe primul loc, chiar dacă nu joacă, Retezatul Hațeg. Și ar mai fi un lucru interesant de semnalat, acela în care, la finele turului, după disputarea celor două jocuri restante, primele șase clasate din Liga 4 de fotbal Hunedoara să se înșire în clasament pe distanța a doar trei puncte, dar în acest caz Petrila ar trebui să câștige la Geoagiu, ceea ce n-ar surprinde pe nimeni, iar Bradul să nu câștige în fața celor de la Universitatea, lucru mai greu de crezut, dar nu imposibil, la acest nivel putând apărea surprize oricând.

Singura certitudine este aceea că returul campionatului se anunță a fi unul extrem de interesant.

 

Amarildo Szekely

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *