Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

În fiecare an pe 30 ianuarie,  biserica ortodoxă îi sărbătoresc pe cei mai mari învăţători şi păstori ai bisericii: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.

După cum se știe, începând cu data de 1 ianuarie, în calendarul creștin ortodox, cel dintâi sfânt pomenit este Sfântului Vasile,  apoi pe 25 ianuarie se pomenește Sfântul Grigorie Teologul, iar pe 27 se pomenește Sfântul Ioan Gură de Aur. În data de 30 ianuarie, este ziua  în care se pomenesc toți cei trei sfinți datorită calităților extraordinare pe care le aveau. Erau smeriți, umili, iubitori de oameni  și buni cunoscători ai Sfintei Scripturi . Au pătruns în tainele lui Dumnezeu, fiind considerați printre cei mai mari dascăli ai lumii. Sfinții trei Ierarhi au trăit în secolul al  IV-la, au fost filosofi de seamă cu înalte cunoștințe de carte, apărători destoinici ai bisericii ortodoxe și ai dreptei credințe a lui Hristos, dar au și avut de pătimit din această cauză.

Contextul în care au trăit Sfinţii Trei Ierarhi

Sfinţii Trei Ierarhi au trăit în anii când Biserica, abia scăpată din prigonirile sângeroase ale împăraţilor romani, ajunsese primejduită de erezii, adică de abaterile de la dreapta credinţă.

Din cauza mulţimii învăţăturilor greşite ce se iviseră, Sfinţii Trei Ierarhi au dus o luptă grea şi neîncetată pentru adevărata înţelegere, pentru păzirea dreptei credinţe apostolice, cu privire, îndeosebi, la dogma Sfintei Treimi, cea mai de seamă taină a credinţei creştine.

Fiind toţi trei mari Ierarhi ai Bisericii, au folosit amvonul, dar fiecare în felul său.

Sfântul Vasile cel Mare

Sfântul Vasile cel Mare a fost totodată păstor al mirenilor, dar şi mare îndrumător al călugărilor. Cele mai vestite cuvântări ale lui, din amvon, sunt tâlcuirile la Cartea Facerii şi tâlcuirile la Cartea Psalmilor. Cât priveşte rânduielile date de el călugărilor, acum 16 veacuri, ele dăinuiesc şi astăzi. Vrednic de însemnat este locul pe care Sfântul Vasile îl dă muncii, alături de rugăciune, în viaţa călugărilor.

Cu adevărat, învăţător al mirenilor, el uneşte cuvântul cu fapta, chemând pe cei bogaţi să sprijine aşezămintele creştine întemeiate de el pentru ajutorarea săracilor, a bolnavilor, a tuturor celor slabi şi neputincioşi din cetate.

Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Gură de Aur s-au străduit şi cu înfrumuseţarea şi desăvârşirea Sfintei Liturghii din timpul lor, lăsând Bisericii Răsăritene cele două Liturghii care le poartă numele şi care se săvârşesc în Biserica Ortodoxă până astăzi.

Sfântul Grigorie Teologul

Şi Sfântul Grigorie de Nazianz a folosit puterea cuvântului în chip minunat.

Orator înnăscut, poet şi mare teolog, Sfântul Grigorie şi-a câştigat renumele de „Cuvântătorul de Dumnezeu”, adică „Teologul”, tălmăcind pe înţelesul oamenilor din timpul său, taina Sfintei Treimi.

Chemat la Constantinopol, cetate care căzuse atât de mult în rătăcirea lui Arie, încât nu mai rămăsese în ea decât o singură biserică ortodoxă, biserica Învierii, după cinci ani de cuvântări în această biserică, starea lucrurilor s-a răsturnat şi în toată capitala nu mai era decât o singură biserică a adepţilor lui Arie, toate celelalte redevenind ortodoxe.

Pentru aceasta a şi fost ales arhiepiscop al Constantinopolului. Puţini teologi au ajuns la înălţimea şi la adâncimea teologiei lui. Cele mai vestite dintre cuvântările lui sunt Cele cinci Cuvântări Teologice, ţinute de el în biserica Învierii din Constantinopol.

Sfântul Ioan Gură de Aur

În ceea ce priveşte pe Sfântul Ioan Gură de Aur, acesta a folosit amvonul mai ales pentru învăţarea mirenilor, chemându-i pe toţi, de la cei mai smeriţi, până la cei mai semeţi, la pocăinţă şi la milostenie, îmbărbătându-i şi dojenindu-i, dând ca pildă viaţa sa de nevoinţă, dar şi de dârză bărbăţie.

A fost socotit cel mai iscusit predicator pe care l-a avut Biserica. Drept mărturie a cuvântărilor lui, el a lăsat Bisericii Tâlcuirea Evangheliei după Matei şi Tâlcuirea celor 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel. Tâlcuirile lui sunt o adevărată Evanghelie practică.

În sfârşit, Sfinţii Trei Ierarhi s-au asemănat între ei şi prin slăbiciunea lor trupească. Toţi trei au avut o sănătate plăpândă, îndurând cu răbdare numeroase neputinţe şi boli. În slăbiciunea vasului lor trupesc sălăşluia însă tăria cea neasemănată a Duhului şi cuvântul lor era unit cu fapta.

 

 Cuvântul ortodox

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *