Trei persoane, transportate la spital în urma unui accident rutier

Trei persoane, între care o tânără însărcinată, au fost transportate la spital, marţi, în urma unui accident produs pe DN 1, la ieşirea din Avrig (Sibiu) spre Braşov, fiind implicate un microbuz, o autoutilitară şi un autoturism. Traficul în zonă este îngreunat.

Accidentul a avut loc pe DN 1, la ieşirea din Avrig spre Braşov.

Potrivit Poliţiei Judeţene Sibiu, şoferul unui microbuz, condus spre Braşov, nu a păstrat distanţa de siguranţă şi s-a ciocnit cu o autoutilitară al cărei sofer oprise pentru a vira la stânga, neregulamentar, pe marcaj continuu. În urma impactului, autoutilitara a fost proiectată într-un autoturism condus regulamentar spre Sibiu.

În microbuz se aflau 3 pasageri, plus şoferul.
În urma accidentului au fost transportaţi la spital doi pasageri din microbuz şi şoferul autoutilitarei.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu a intervenit cu un echipaj SMURD şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi modul descarcerare pe DN 1. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale pentru un bărbat de circa 23 de ani şi o femeie de circa 19, însărcinată. Ambii erau conştienţi, cu contuzii uşoare, fiind transportaţi la UPU Sibiu pentru investigaţii suplimentare. Un echipaj SAJ sosit în sprijin a transportat la spitalul cea de-a treia persoană.

Trafic rutier este îngreunat în zona producerii accidentului.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *