Monica Hodor este noul director general al companiilor E-Distribuţie din România

Monica Hodor, fost director de Dezvoltare a Reţelelor în cadrul diviziei Globale de Infrastructură & Reţele a Grupului Enel, a preluat la începutul lunii februarie funcţia de director general al companiilor E-Distribuţie din România, responsabile pentru gestionarea reţelelor de distribuţie de energie electrică din zonele Banat, Dobrogea şi Muntenia Sud, în locul lui Gino Celentano, care va prelua o altă poziţie în cadrul Grupului italian Enel.

„Monica Hodor, fost director de Dezvoltare a Reţelelor în cadrul diviziei Globale de Infrastructură & Reţele a Grupului Enel, a preluat la începutul lunii februarie funcţia de director general al companiilor E-Distribuţie din România, responsabile pentru gestionarea reţelelor de distribuţie de energie electrică din zonele Banat, Dobrogea şi Muntenia Sud”, a informat compania.

Gino Celentano, care a condus activităţile de distribuţie ale Enel din România începând cu luna mai 2019, va prelua o altă poziţie în cadrul Grupului Enel.

„Pentru a îmbunătăţi în continuare serviciile noastre, vom majora volumul investiţiilor în reţelele din România, în linie cu Planul Strategic al Grupului Enel pentru perioada 2021-2023”, a declarat Monica Hodor, director general al E-Distribuţie Banat, E-Distribuţie Dobrogea şi E-Distribuţie Muntenia.

Monica Hodor are o experienţă de 28 de ani la nivel de management. S-a alăturat Enel în anul 2011 ca director financiar al companiilor Enel în România, iar în perioada octombrie 2015 – ianuarie 2021 a avut o experienţă internaţională, ocupând mai multe poziţii de conducere în Grupul Enel.

Astfel, între 2015 şi 2018 a fost şeful diviziei Planificare şi Control al Diviziei Globale Infrastructură & Reţele, coordonând activităţile de control financiar şi operaţional ale companiilor de distribuţie Enel în Argentina, Brazilia, Chile, Columbia, Italia, Peru, România şi Spania. În perioada 2018 – 2020, a condus Departamentul de Administraţie, Finanţe şi Control al Enel Sao Paulo, iar cel mai recent a fost director de Dezvoltare a Reţelelor în cadrul diviziei Globale de Infrastructură & Reţele. Hodor a obţinut o diplomă de master de la Facultatea de Finanţe şi Bănci a Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi o alta în inginerie aerospaţială de la Universitatea Politehnică din Bucureşti.

Cele trei companii E-Distribuţie din România deservesc aproximativ 2,9 milioane de locuri de consum din zonele Banat (judeţele Arad, Timiş, Caraş Severin şi Hunedoara), Dobrogea (judeţele Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi) şi Muntenia Sud (judeţele Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu). E-Distribuţie Banat, E-Distribuţie Dobrogea şi E-Distribuţie Muntenia.

În anul 2020, companiile E-Distribuţie au investit circa 100 de milioane de euro (aproximativ 480 de milioane de lei) în modernizarea reţelei electrice din Bucureşti şi din cele zece judeţe în care îşi desfăşoară activitatea în ţară. Valoarea programelor de modernizare s-a adăugat investiţiilor cumulate de aproape 1,4 miliarde de euro realizate de E-Distribuţie Banat, E-Distribuţie Dobrogea şi E-Distribuţie Muntenia în perioada 2005-2019.

De asemenea, cele trei companii au, împreună, cel mai mare număr de contoare inteligente instalate în România, circa 929.400, asigurând digitalizarea pentru circa o treime din numărul total de clienţi. Programul pentru 2020 a prevăzut instalarea a peste 170.000 de contoare inteligente, prin investiţii de peste 56 de milioane de lei.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, precum şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piaţa din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajaţi în România şi oferă servicii unui număr de circa 3 milioane de clienţi. Companiile E-Distribuţie operează reţele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, acoperind o treime din piaţa locală de distribuţie.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *