Trepte refăcute către Cascada Lolaia

Accesul spre cascada Lolaia a fost refăcut. Voluntarii și rangerii din Parcul Național Retezat au intervenit pentru a facilita accesul turiștilor care vor să viziteze cascada Lolaia.

„Lorențiu Nicolae și Ioan Dăjulesc, Rangeri APNR au refăcut scările către Cascada Lolaia din Parcul Național Retezat. Legenda spune că demult tare, la un sfârșit de vară, o frumoasă ciobăniță cu numele Lolaia, cobora cu oile din Retezat spre sătucul ei Nucșoara. Dintr-odată, parcă venită de nicăieri, o arătare uriașă și înfrcoșătoare s-a abatut asupra turmei și, cu mare lăcomie, a mâncat toate oile. Pe loc, de frică, cosițele aurii ale fetei au albit, iar ea s-a aruncat în valea de lângă drum. În locul unde s-a aruncat, s-a făcut o gaură adâncă în stâncă, iar apa pârâului a format o cascadă. Și acum, la cascada Lolaia, se văd cele două cosițe despletite ale fetei, curgând ca două șuvoaie argintii”, arată  Parcul Național Retezat.

Situată în partea nordică a munților Retezat Cascada Lolaia este una dintre cele mai frumoase obiective din Retezat. Este accesibilă din traseul Ohaba-Pietrele – cu mașina până la Cârnic – marcat cu bandă albastră. Cascada Lolaia se află la altitudinea de 1050 m, în valea Nucșoara care a colectat apele pârâurilor: Pietrele, Valea Rea, Stânișoara și Galeșu. Accesul la cascadă a fost amenajat cu trepte și balustrade din lemn.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *