Turist mort pe pârtie, după ce a suferit o criză de epilepsie

Un turist a murit, marţi, în timp ce se afla la schi pe pârtia Drumul Roşu din Braşov. Primele date arată că bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a suferit o criză de epilepsie, a intrat în stop cardio-respirator şi nu a putut fi resuscitat.

Conform salvamontiştilor din Poiana Braşov, incidentul s-a produs pe pârtia Drumul Roşu.

„Echipa de prim răspuns ajunsă la locul solicitării a găsit o persoană de 36 de ani, în stop cardio-respirator, cu manevre de resuscitare în curs, făcute de monitorii de schi. Salvamontiştii au preluat cazul şi au cerut sprijin medical avansat. Câţiva turişti, medici, ne-au oferit sprijinul, până când echipajele SAJ şi SMURD, medicalizate, au fost aduse la locul incidentului. S-au continuat manevre de resuscitare, neîntrerupt, timp de peste o oră, din păcate fără rezultate”, au transmis salvatorii montani pe Facebook.

Acesta este doar unul dintre incidentele produse pe pârtiile din Braşov, în cursul zilei de marţi. Conform salvamontiştilor, Serviciul Public Local Salvamont Braşov a fost solicitat să intervină în nouă cazuri în care persoanele s-au accidentat în timp ce practicau sporturile de iarnă în Poiana Braşov si Masivul Postăvaru.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *