Turiști blocați în telecabina de pe Cetatea Devei

14 turiști au fost blocați aproape 40 de minute în telecabina de pe Dealul Cetății Deva, din cauza unei pene de curent.

Din primele informații reiese că pana de curent s-a produs în urma lucrărilor efectuate de angajații Enel în zonă.

UPDATE:

Potrivit unui comunicat de presă, de marţi, al Inspectoratului de Jandarmi Hunedoara, în momentul în care telecabina de la Cetatea Devei s-a blocat, în interiorul acesteia se aflau 14 persoane, între care şi o femeie însărcinată.

”La faţa locului s-au deplasat un echipaj de jandarmi, un echipaj SMURD şi un echipaj al Ambulanţei. După zece minute de la primirea apelului, telecabina a fost repusă în funcţiune, iar turiştii au ajuns pe cetate. La aceştia, au urcat doi jandarmi şi doi membri ai echipajului SMURD pentru a evalua situaţia”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, având în vedere că o parte dintre turiştii care au fost în telecabină erau speriaţi şi nu mai doreau să coboare cu acest mijloc de transport, iar deplasarea pe jos până la baza Dealului Cetăţii era dificilă, în special pentru femeia însărcinată, membrii echipei de intervenţie au luat decizia de a-i transporta cu autovehiculul Jandarmeriei până în parcarea din Piaţa Cetăţii.

Sursa citată a mai precizat că incidentul s-a petrecut din cauza unei pene de curent.

 

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *