Un autotren care transporta autovehicule a căzut în Râul Olt

UPDATE – Autorităţile din Vâlcea anunţă că se continuă căutările în râul Olt, în urma accidentului în care a fost implicat un autotren care transporta autoturisme.

Deocamdată, pompierii au găsit un singur autoturism, deşi există suspiciuni că trei maşini ar fi căzut în apă.

Platforma transporta 8 autoturisme, din care au mai fost găsite doar şase, iar unul e în apă. De asemenea, există posibilitatea să fi căzut în apă un alt autoturism implicat în accident, potrivit martorilor. Deocamdată, la locul accidentului nu au fost descoperite urme care să susţină această ipoteză, dar poliţiştii fac cercetări.

”Conducătorul unei autoutilitare de transport vehicule, un bărbat de 27 de ani, din Argeş, ce se deplasa pe sensul de mers Sibiu-Vâlcea, pe fondul oboselii, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a distrus parapetul din beton şi s-a răsturnat în râul Olt, în partea stângă a direcţiei sale de deplasare”, a transmis până la aceasstă oră IPJ Vâlcea.


ȘTIREA INIȚIALĂ: Un autotren care transporta autovehicule a căzut joi dimineaţă în Râul Olt, în urma ciocnirii cu un autoturism, în zona localităţii Brezoi, şoferul şi un pasager fiind răniţi.

”Circulaţia rutieră se desfăşoară dirijat, pe un fir, în ambele sensuri, pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, la kilometrul 206+500 metri, în zona localităţii Brezoi, judeţul Vâlcea, din cauza unui accident. Un autotren care transporta autovehicule ar fi intrat în coliziune cu un autoturism”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În urma impactului, autotrenul a căzut în Râul Olt. Şoferul autovehiculului şi pasagerul au fost răniţi şi transportaţi la spital.

În prezent se desfăşoară cercetări pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului şi identificarea autovehiculelor implicate.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *