Un consilier local pierde, definitiv, procesul cu ANI

Petre Drăgoescu, consilier local de la Petroșani și director tehnic în cadrul Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului a pierdut, definitiv, procesul cu Agenția Națională de Integritate. Drăgoescu a avut câștig de cauză la Curtea de Apel Alba, însă Înalta Curte de Casație și Justiție a casat acea sentință și a menținut raportul ANI.  În anul 2014, ANI l-a declarat incompatibil pe Drăgoescu pentru faptul că a ocupat, simultan, funcția de director general al SNIMVJ, dar și cea de consilier local.

“Se referă la o incompatibilitate pentru un mandat care este încheiat. Pe de altă parte, la data evaluării de către ANI eu nu mai eram în incompatibilitate, pentru că îmi dădusem demisia din funcția de director general, în 2014. Aștept să văd ce trebuie făcut. Este o sentință judecătorească, este definitivă, trebuie respectată. Acum să vedem ce prevede. L-am rugat și pe Secretarul Primăriei să vedem ce trebuie făcut,  a declarat Petre Drăgoescu.

În momentul în care Petre Drăgoescu a fost numit director general al SNIMVJ a solicitat Agenției Naționale de Integritate un punct de vedere referitor la o eventuală incompatibilitate. Atunci, ANI a susținut că nu există o astfel de problemă.

 

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *