Un moment de inconștiență duce la un colaps în sistemul medical

Spitalul de Urgență din Petroșani, cel mai mare din Valea Jiului, este la un pas de a intra în carantină. Sunt 11 cadre medicale infectate cu COVID, zeci de cadre medicale izolate la domiciliu și alte zeci care așteaptă rezultatele testărilor.

Dacă se va declara carantinarea Spitalului de Urgență din Petroșani niciun pacient nu va fi externat și nici internat. Mai grav este faptul că sunt sute de oameni în Valea Jiului care depind de serviciile medicale de la acest spital. Pacienții cu cancer sau dializă nu vor mai beneficia de tratament în cele 14 zile de carantină.

Din punct de vedere legal, pe baza unei hotărâri apărute în cursul zilei de vineri, orice zonă în care apar mai mult de 3 cazuri COVID pozitive cu legătură epidemiologică între ele, în cazul de față (cel al Spitalului de Urgență Petroșani –n.r.) lucrurile sunt clare, acea zonă poate fi carantinată. Această carantinare a Spitalului de Urgență Petroșani, dacă va intra în discuție și locul de decizie este DSP, presupune închiderea spitalului cu tot ceea ce înseamnă angajați, pacienți. Presupune completarea efectivului de angajați cu aceia necesari pentru ca pacienții care rămân în grija celor care rămân în spital să își poată continua tratamentul”, a declarat medicul Alin Vasilescu, managerul SUP, la MONDO TV.

De altfel, și unitatea de primiri-urgențe va fi afectată de o astfel de decizie privind declararea carantinei la SUP.

Totul a plecat de la tânăra de 26 de ani din Aninoasa care nu a considerat nici necesar și nici oportun de a informa cadrele medicale de situația ei. Timp de 4 zile aceasta s-a prezentat pe la unitatea de primiri-urgențe a Spitalului de Urgență din Petroșani, a chemat ambulanța de două ori la domiciliu, a fost la investigații medicale la o clinică privată din municipiul Hunedoara, iar apoi a revenit la spitalul din Petroșani unde a fost internată pe secția de neurologie. Nici atunci nu ar fi informat cadrele medicale de situația ei. Conducerea unității medicale a aflat de la jandarmi că femeia a părăsit domiciliul unde ar fi trebuit să stea în izolare. Femeia de 26 de ani a fost diagnosticată cu COVID-19, iar de aici, precum piesele de domino, s-a răsfrânt asupra cadrelor medicale de la Spitalul de Urgență din Petroșani.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *