Un patron din Deva vrea să îi angajeze pe cei doi brutari din Sri Lanka

Un patron din Deva vrea să îi angajeze pe cei doi brutari din Sri Lanka. Este vorba de Marius Nicolae Sanfirișcă, cel care deține o pizzerie, în municipiul Deva.

Oamenii de afaceri din țară vor să le ofere celor doi brutari loc de muncă, după scandalul din Ditrău, acolo unde comunitatea s-a revoltat împotriva celor doi migranți. Marius Nicolae Sanfirișca vrea să îi angajeze urgent pe cei doi muncitori.

“Am nevoie la Deva de ei, la o Pizzerie, Pizzeria Veneția (Sc Bonimet Srl) (…) Acelor străini le place munca…”, a scris pe pagina sa de socializare Marius Sanfirișca, patronul pizzeriei din Deva.

Antreprenorul din Deva le-a transmis celor doi muncitori din Sri Lanka numărul său de telefon și toate datele de contact.

De altfel, cei doi muncitori au primit și alte oferte de muncă. Una vine din partea antreprenorului moldovean Ştefan Mandachi, care le-a făcut oferta de a-i angaja la firma sa, spunând că va deschide în curând un restaurant chiar la Sfântu Gheorghe.

Tiberiu Stoian, fondatorul companiei ieşene Exonia, scrie pe Facebook că se oferă să-i aducă în fabrica sa pe cei doi muncitori din Sri Lanka, precizând că nu contează „culoarea pielii, limba, sexul sau religia”.

Nici președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, nu a rămas indiferent. Acesta a declarat că luni dimineaţă îi va contacta pe cei doi muncitori din Sri Lanka pentru a le propune să lucreze la una dintre instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Cluj – societăţile din Tetarom, Clujana sau Agro Transilvania.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *