Un proiect pentru lucrări de canalizare, scos la licitație a doua oară

Un proiect de circa un milion de euro urmează a fi implementat în comuna hunedoreană Sarmizegetusa. Autoritățile locale au scos la licitație, pentru a doua oară, contractul privind execuția lucrărilor de construcție a rețelei publice de apă uzată în localitățile Hobița-Grădiște, Sarmizegetusa, Breazova în cadrul proiectului „Înființare canalizare în localitățile Hobița-Grădiște, Sarmizegetusa, Breazova, Comuna Sarmizegetusa”.

”Colectoarele stradale proiectate în această etapă vor colecta și dirija apele uzate menajere de la proprietățile și agenții economici de pe raza localităților Hobița-Grădiște, Sarmizegetusa, Breazova și prin intermediul colectorului principal vor transporta apele uzate menajere în colectorul existent din localitatea Cîrnești. Prin intermediul acestuia vor ajunge în localitatea Hațeg, la stația de epurare”, arată documentul.

Proiectul este finanțat din bani europeni prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Până în data de 3 iulie se pot depune ofertele. Lungimea totală a rețelei va fi de 14.537 km și vor exista 328 de cămine de vizitare.

 

Colaborator

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *