Un sens giratoriu ar putea fi construit pe DN 66 în zona municipiului Petroșani

Un sens giratoriu care să fluidizeze o zonă intens circulată de pe drumul național 66, în intersecția dintre municipiul Petroșani și orașul Petrila, ar putea fi construit în locul actualei intersecții. Zona s-a dovedit de-a lungul timpului foarte periculoasă, aici având loc mai multe accidente. Pentru realizarea sensului giratoriu, municipalitatea de la Petroșani a reactualizat indicatorii tehnico-economici aprobați în anul 2015.

“Valoarea totală a lucrărilor conform devizului general a fost de 222.570 lei cu TVA, din care C+M 194.760 lei cu TVA. Din anul 2015 și până în prezent, au avut loc modificări legislative (modificarea salariului minim pe economie, modificarea TVA, creșterea prețurilor, structura devizului general conform legi 98/2016). Ținând cont de cele prezentate valoarea totală actualizată este de 250.050 lei cu TVA din care C+M, 220.800, valoare inclusiv TVA”, susține Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, care spune că realizarea efectivă a lucrării depinde de fondurile alocate de la Consiliul Județean Hunedoara.

Sumele au crescut în decursul celor trei ani, astfel că a fost nevoie de o actualizare a devizului. De ani de zile, în zona respectivă se discută de realizarea unui sens giratoriu.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *