ACTUALITATECOMUNITATEINFRACȚIUNI

Un șofer cu permisul suspendat și sub influența alcoolului a provocat un accident în lanț, în urma căruia o persoană a ajuns la spital

În această dimineață, un tânăr de 24 de ani a intrat pe contrasens pe DN 66A și a provocat un accident, rănind un alt șofer. Testarea cu etilotestul a arătat 0,34 mg/l alcool în aerul expirat, iar polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală, conducere fără permis și sub influența alcoolului.

„Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului, s-a stabilit că un autoturism, care se deplasa pe direcția Vulcan – Petroșani, ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune laterală cu un autoturism care circula din sens opus. Ulterior, primul vehicul ar fi ricoșat într-un alt autoturism, aflat în deplasare pe direcția Petroșani – Vulcan.

În urma impactului, conducătorul ultimului autovehicul a fost rănit, fiind transportat la spital pentru investigații medicale.

Conducătorul primului autoturism implicat în evenimentul rutier (un bărbat de 24 de ani, domiciliat în Petroșani) a fost testat pentru consumul de alcool și substanțe interzise, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că acesta are permisul de conducere suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, afirmă reprezentanții IPJ Hunedoara.