DN7 pe Valea Oltului complet blocat de un tir răsturnat

Traficul rutier pe Drumul Naţional 7, Valea Oltului, este complet blocat, luni, în zona localităţii Lazaret, judeţul Sibiu, după ce un TIR s-a răsturnat. Şoferul în vârstă de 55 de ani din Călăraşi a fost rănit, fiind transportat la spital.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Elena Welter, a anunţat, luni, că pe Valea Oltului, în zona localităţii Lazaret, şoferul unui ansamblu TIR  a pierdut controlul direcţiei şi s-a răsturnat, semiremorca blocând ambele direcţii.

Bărbatul, în vârstă de 55 de ani din judeţul Călăraşi, a fost rănit, fiind politraumatizat şi transportat la spital.

Mai multe echipaje de drumari şi poliţişti se află pe DN & şi încearcă să degajeze carosabilul pentru ca traficul să fie reluat pe un fir.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *