Unde se află cel mai înalt dinozaur din sud-estul Europei

Cel mai înalt dinozaur din sud-estul Europei, un Diplodocus care se ridică la peste 11 metri deasupra pământului, o înălţime echivalentă a două girafe puse una peste cealaltă, este expus din această săptămână la Dino Parc Râşnov.

 

Diplodocus face parte din familia sauropodelor, cele mai înalte creaturi care au existat vreodată pe Pământ.

„Ne-am propus ca înfiecare an să aducem câte un exponat excepţional. Întrecut l-am adus pe Hatzegopteryxthambema, cel mai mare animal zburător ce a existat vreodată, descoperit chiar la noi, în România. În 2019 am profitat de extindere şi de dublarea suprafeţei parcului şi am adus unul dintre cei mai mari dinozauri care a trăit vreodată, Seismosaurus, un gigant de 45 de metri. Anul acesta l-am adus pe Diplodocus, un dinozaur foarte înalt, de peste 11 metri înălţime. Iar planul nostru este să continuăm să investim în astfel de exponate, astfel încât vizitatorii noştri să poată vedea cu ochii lor aceste animale extraordinare care au trăit pe Pâmânt înurmă cu zeci de milioane de ani”, a declarat Adrian Apostu, manager Dino Parc Râşnov.

Dino Parc Râşnov este cel mai mare parc cu dinozauri din sud-estul Europei şi un muzeu în aer liber, unic în România.

Parcul găzduieşte peste 100 de dinozauri atestaţi ştiinţific, reproduşi în mărime naturală, conform ultimelor descoperiri paleontologice.

Printre cei 100 de dinozauri, la Dino Parc Râşnov este expusă reproducerea celui mai mare animal zburător din lume, Hatzegopteryxthambema, care putea face ocolul pământului în zbor fără oprire, dar şi un meteorit real, extrem de rar, descoperit în România. Tot aici, vizitatorii îl pot găsi şi pe Seismosaurus, uriaşul sauropod de 45 de metri lungime, care crea un mic cutremur la fiecare pas.

Diplodocusa fost un dinozaur erbivor din familia sauropodelor, cele mai mari creaturi care au existat vreodată pe Pământ şi a trăit, mai exact, cu 150-147 de milioane de ani în urmă, într-o zonă din nord-vestul Americii actuale, intens populată cu dinozauri de dimensiuni colosale. El se hrănea cu plante, în special cu frunzele din copaci, iar pentru asta avea un gât extrem de lung ce-l ajuta să ajungă la ele.

Diplodocus avea şi o coadă foarte lungă, compusă din 80 de vertebre, probabil, cea mai lungă din toate timpurile, pe care o folosea pentru a-şi menţine echilibrul când se ridica pe picioarele din spate ca să ajungă la coronamentul copacilor pentru a se hrăni. În această ipostază este reconstituit şi noul exponat, pe care vizitatorii îl pot vedea la Dino Parc Râşnov.

Pe lângă dinozauri, în parc există un vulcan interactiv ce simulează o erupţie şi o platformă care exemplifică trei tipuri de cutremure: unul provocat de o erupţie vulcanică, unul provocat de o turmă de Seismosauri care aleargă şi un cutremur provocat de mişcarea plăcilor tectonice. Vizitatorii pot descoperi şi 5 dinozauri animatronici care scot sunete terifiante, un cinematograf 360 de grade, o fereastră interactivă cu realitate augmentată şi multe alte zone interactive, atât pentru cei mici cât şi pentru adulţi.

 

news.ro

foto: Bună ziua Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *