Universitatea din Petroșani a publicat anunțul cu referire la bursele sociale și actele necesare acestora

Perioada în care dosarele pot fi depuse este 10-28 octombrie.  Venitul pe membru de familie să nu depășească 1523 RON. Lunile la care se face referire sunt: iunie, iulie, august.

„Studenţii bugetaţi (fără taxă) beneficiază de bursă socială/ocazională dacă îndeplinesc condiţiile de acordare conform art. 3 alin (1), (3) şi condiţiile de acordare conform art. 9, din Regulamentul privinda acordarea burselor în cadul Universităţii din Petroşani. Bursa pentru ajutor social ocazional pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, care se poate acorda studenţilor bugetaţi cu vârsta mai mică de 35 de ani, cu unul sau ambii părinţi decedaţi, respectiv pentru care s-a dispus ca măsură de protecţie plasamentul, studenţilor defavorizaţi din punct de vedere socioeconomic, a căror familie nu a realizat în cele 3 luni dinaintea depunerii cererii pentru acordarea acestui tip de bursă, un venit lunar net mediu pe membru de familie din salariul minim net la nivel naţional (1523 lei)”, arată conducerea Universității din Petroșani.

Beneficiarii burselor sociale sunt studenţii bugetaţi cu vârsta mai mică de 35 de ani:

  1. studenţii orfani de unul sau ambii părinţi, respectiv pentru care s-a dispus ca măsură de protecţie plasamentul şi care nu realizează venituri peste plafonul pentru acordarea bursei sociale;
  2. studenţii bolnavi TBC, care se află în evidenţa unităţilor medicale, celor care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbţie grave, insuficienţă renală cronică, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice (hemofilie, talasemie etc.), surditate, fibroză chistică, cei infestaţi cu virusul HIV sau bolnavi de SSDA, cei cu handicap locomotor, spondilită anchilozantă sau reumatism articular şi cu orice alte boli cronice pe care senatele universitare le pot lua în considerare;
  3. studenţii a căror familie nu a realizat în cele 3 luni înainte de începerea semestrului/anului universitar (iunie, iulie, august) un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie (1523 lei).

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *