USR susţine demersul preşedintelui Iohannis

Uniunea Salvaţi România a transmis că susţine demersul preşedintelui prin care i-a solicitat demisia premierului Viorica Dăncilă şi afirmă că acest conflict dintre preşedinte şi Guvern poate arunca România în haos.

„USR susţine solicitarea preşedintelui Iohannis şi aşteptăm demisia premierului. Acest conflict între Guvern şi preşedinte poate să arunce România în haos! Preşedintele a dat deja prea multe şanse PSD, prin numirea celor trei premieri în cursul unui singur an, acest partid nu este în stare să guverneze România”, a transmis USR.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că Viorica Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru al României şi i-a cerut public demisia, spunând că îi retrage încrederea. Şeful statului a invocat disputa Guvern – BNR şi memorandumul privind mutarea ambasadei României la Ierusalim.

„Retrag încrederea doamnei Dăncilă. După cum am spus, pe 29 ianuarie Guvernul a fost învestit. Au trecut trei luni, după care pot să trag o concluzie – doamna Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru a României şi transformă astfel Guvernul într-o vulnerabilitate pentru România. De aceea solicit public demisia doamnnei Dăncilă din funcţia de prim-ministru al României”, a spus Iohannis.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *