Vaccinul anti-HPV reduce cu aproximativ 90% cazurile de cancer de col uterin

Vaccinul anti-HPV (Virusul Papilloma Uman) reduce cu aproximativ 90% cazurile de cancer de col uterin, arată primele date din lumea reală publicate în revista Lancet, potrivit BBC.

Aproape toate cancerele sunt cauzate de virusuri, iar speranţa este aceea că vaccinarea ar putea elimina în mare măsură boala.

Cercetătorii au spus că succesul înseamnă şi că cele vaccinate vor trebui să facă mult mai puţine teste Papanicolau.

Vaccinul este recomandat fetelor cu vârste de peste 11 ani.

În Marea Britanie, vaccinul este oferit fetelor cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani, iar din 2019 este disponibil şi pentru băieţi.

Ministrul român al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat în septembrie că vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 18 ani. Potrivit unui ordin de ministru aprobat, a fost extinsă grupa de vârstă pentru vaccinarea gratuită anti-HPV astfel încât să fie incluse fetele cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani. Până acum, vaccinarea anti-HPV se realiza gratuit doar pentru fetele cu vârsta cuprinsă între 11 şi 14 ani.

Studiul a urmărit ce s-a întâmplat după ce vaccinul a fost introdus pentru fetele din Anglia în 2008. Acele fete sunt acum adulţi cu vârste de peste 20 de ani.

Studiul a arătat o reducere atât în apariţia de leziuni pre-canceroase, cât şi o reducere de 87% în apariţia cancerului de col uterin.

„Impactul a fost uriaş”, a spus profesorul Peter Sasieni, unul dintre cercetătorii de la King’s College London.

Reducerea a fost mai puţin dramatică atunci când adolescenţii mai mari au fost imunizaţi, ca parte a unei campanii de recuperare. Asta pentru că mai puţini din această grupă au decis să accepte vaccinarea şi, în mod ideal, serul ar trebui administrat înainte ca persoanele să devină active sexual.

Per ansamblu, studiul estimează că programul HPV a prevenit aproximativ 450 de cancere şi 17.200 de pre-cancere.

Profesorul Sasieni a mai afirmat că este „doar vârful aisbergului”, pentru că cei vaccinaţi sunt încă destul de tineri să se îmbolnăvească, astfel că cifrele nu vor face decât să crească în timp.

Există încă întrebări legat de cât timp durează protecţia oferită de vaccin şi dacă va fi necesară o doză suplimentară la un moment dat.

În plus, există mai mult de 100 de tipuri de HPV.

În Marea Britanie este folosit un vaccin care protejează împotriva a două dintre ele şi va fi introdus unul care protejează în cazul a nouă virusuri.

Aproximativ 99% din cancerele de col uterin sunt cauzate de virusuri papilloma umane. Din acest motiv, mai mult de 100 de ţări au început folosirea vaccinului ca parte a planului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de a se apropia de eliminarea acestui tip de cancer.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *