Vaccinul Moderna împotriva covid-19 a fost autorizat de Agenţia Europeană a Medicamentului

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a dat miercuri undă verde utilizării vaccinului împotriva covid-19 al companiei americane în domeniul biotehnologiei Moderna, relatează AFP.

EMA s-a reunit miercuri pentru a doua oară săptămâna aceasta, cu scopul de a lua o decizie cu privire la autorizarea vaccinului Moderna.

Autorizarea agenţiei are loc în contextul în care o lentoare a vaccinării este tot mai criticată în numeroase state membre ale Uniunii Europene (UE).

Vaccinul Moderna devine astfel al doilea vaccin împotriva covid-19 autorizat de EMA în UE, după cel al alianţei americano-germane Pfizer-BioNTech.

„EMA a recomandat să se acorde o autorizaţie condiţionată de punere pe piaţă a vaccinului împotriva covid-19 al Moderna, în vederea prevenirii bolii la persoanele în vârstă şi de peste 18 ani”, a anunţat într-un comunicat autoritatea europeană de reglementare a medicamentelor, cu sediul la Amsterdam.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *