Valea Jiului, tot în criză

Valea Jiului este tot în criză. Recesiunea economică de acum câțiva ani a lovit Valea Jiului, iar zona nu a găsit încă soluțiile optime pentru redresare. Așa arată un raport al Ministerului Economiei.

“În urmă cu circa 15 ani între centrele ce își mențineau încă statutul de monoindustrial ieșeau în evidență cele din județele Hunedoara și Gorj, în special cele din bazinele carbonifere Valea Jiului și Motru-Rovinari. La polul opus, au dispărut din categoria orașelor monoindustriale cele din județe Dâmbovița, Prahova, Brașov (excepții fiind Plopeni și Victoria)”, arată un document al Ministerului Energiei.

Mai mult, cei de la Ministerul Economiei subliniază că eliminarea subvențiilor a accentuat problemele Văii Jiului și nu numai ducând la creșterea șomajului, dar și la scăderea numărului de locuitori.

“După recesiunea economică, datele statistice privind ocuparea populației arătau o micșorare semnficativă a numărului de orașe monoindustriale, rămânând în această categorie doar: (…) Uricani, Vulcan, Lupeni, Aninoasa, Petroșani, Petrila (minerit). Zonele fragile structural se caracterizau prin dependeța populației ocupate de o singură ramură/subramură a industriei grele sau chiar de o singură mare întreprindere generatoare de pierderi în economie”, mai arată ministerul.

Pentru Valea Jiului nici viitorul nu se întrevede a fi mai luminos, din punct de vedere economic.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *