Vânătoare ilegală, constatată de jandarmii montani

În data de 27.09.2020, în jurul orei 20.00, jandarmii montani din cadrul Postului Parâng au fost sesizaţii cu privire la desfăşurarea unei posibile vânători ilegale, în zona Corbu-Fătăciuni, din munţii Şureanu.

Jandarmii montani s-au deplasat în zonă şi au identificat cinci bărbaţi, domiciliaţi în oraşul Petrila, care deţineau autorizaţie de vânătoare, însă vânătorii erau susceptibili să fi pătruns pe un alt fond de vânătoare decât cel pentru care aveau autorizaţie de vânătoare.

În cauză, jandarmii montani au întocmit acte de sesizare cu privire la comiterea faptei de vânătoare pe alt fond cinegetic decât pe cel pe care vânătorii erau autorizaţi să vâneze, în conformitate cu prevederile Legii 407 din 2006 vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, care au fost înaintate pentru continuarea cercetărilor către I.P.J. Hunedoara.

 

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.