Viitorii dascăli intră în febra examenelor

Proba scrisă a examenului de Titularizare 2022 se desfășoară miercuri, 13 iulie, potrivit calendarului oficial. Ministerul Educației a trimis către inspectoratele școlare o procedură privind desfășurarea probei scrise a concursului de ocupare a posturilor didactice. Este vorba despre procedura nr. 29917/28.06.2022. Vezi mai jos care sunt regulile de examen.

Potrivit metodologiei concursului, proba scrisă începe la ora 9:00.

„Candidații vor fi prezenți în sala de concurs, cel mai devreme la orele 7.00 și cel mai târziu la orele 8.00. Candidații care nu sunt prezenți în sală înainte de a fi deschis plicul cu subiecte nu mai pot susține proba scrisă”, arată metodologia.

În toate sălile de concurs vor fi instalate camere audio-video de supraveghere. Candidații nu pot avea asupra lor, în sala de concurs, obiecte sau materiale din următoarele categorii: genţi, poşete, ziare, reviste, cărți, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau orice alte dispozitive/mijloace care intermediază/facilitează comunicarea la distanță, precum şi alte obiecte/materiale a căror utilizare afectează desfăşurarea concursului în condiții de legalitate, echitate şi obiectivitate.

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *