Viitorul Văii Jiului, în consultare publică

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță faptul că va avea loc o nouă rundă de consultări pentru strategia Văii Jiului. Proiectul „Strategia pentru tranziția de la cărbune din Valea Jiului” este realizat cu finanțare din partea Uniunii Europene prin Programul de Sprijinire a Reformelor Structurale și în cooperare cu Direcția Generală pentru Sprijinirea Reformelor Structurale a Comisiei Europene.

„În cadrul derulării procedurii de evaluare de mediu pentru strategia de dezvoltare economică, socială și de mediu a Văii Jiului (2021-2030), Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță publicul interesat asupra disponibilizării proiectului de Strategie și a  Planului de acțiuni aferent, finalizarea Raportului de mediu și a Studiului de evaluare adecvată  elaborat pentru acesta și organizarea dezbaterii publice a acestor documente în data de 09 noiembrie 2021, începând cu ora 11.00”, informează ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Proiectul este finanțat de Comisia Europeană, prin Instrumentul de Sprijin Tehnic (TSI), dedicat susținerii reformelor structurale în Statele Membre UE (DG-REFORM) și realizat în colaborare cu PricewaterhouseCoopers România.

Planul de acțiuni, lansat pentru prima dată în consultare publică, a fost elaborat în baza consultărilor PwC cu autoritățile locale din Valea Jiului și cu alți actori relevanți interesați, acțiunile fiind aliniate obiectivelor și direcțiilor strategice reflectate în cei patru piloni ai strategiei.

Documentul propus vizează reconfigurarea pe multiple paliere a zonei, în contextul dificultăților economice și sociale generate de declinul industriei carbonifere și obiectivului asumat la nivel european de tranziție către o economie verde, cu impact redus asupra mediului înconjurător. Strategia include obiective de dezvoltare pentru următorul deceniu, fiind concepută în baza unei analize a situației Văii Jiului, a resurselor și oportunităților pe care le oferă zona, precum și în baza evaluării nevoilor populației Văii Jiului și mediului de afaceri, având administrația locală ca vector de implementare a acțiunilor propuse prin planul de acțiuni. Sunt trasate direcții strategice de acțiune, cu o succintă evidențiere a situației actuale și a viziunii de dezvoltare pe fiecare palier abordat, iar în planul de acțiuni sunt cuprinse elemente relevante sau prioritare pentru obiectivele fiecărui pilon, din care vor deriva unul sau mai multe proiecte în sprijinul dezvoltării Văii Jiului.

Zona Văii Jiului are un potențial ridicat de dezvoltare atât prin prisma resurselor naturale, a frumuseții și biodiversității zonei, cât și prin prisma resursei umane. Din păcate, în ultimii 30 de ani, regiunea a cunoscut un declin economic și demografic accentuat, atât ca urmare a problemelor întâmpinate de sectorul minier, dar și a lipsei de acțiuni concrete care să permită diversificarea economică locală.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *