Vineri, 5 iunie, zi liberă pentru elevi și cadrele didactice din învățământ
Elevii și profesorii vor avea zi liberă vineri, 5 iunie 2026, cu ocazia Zilei Învățătorului, conform prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul învățământului. Astfel, săptămâna aceasta are doar trei zile de cursuri, după ce luni, 1 iunie, unitățile de învățământ au fost închise de Ziua Copilului.
Ziua Învățătorului este sărbătorită anual pe 5 iunie, data fiind instituită prin Legea nr. 289/2007. Aceasta marchează aniversarea nașterii lui Gheorghe Lazăr, considerat întemeietorul învățământului românesc modern.
Potrivit Edupedu.ro, în conformitate cu calendarul școlar oficial, elevii de clasa a XII-a ar fi trebuit să încheie cursurile pe 5 iunie, însă, având în vedere ziua liberă, ultima zi efectivă de școală pentru aceștia va fi joi, 4 iunie 2026.
Elevii de clasa a VIII-a vor termina cursurile pe 12 iunie, iar pentru ceilalți elevi modulul 5 se va încheia pe 19 iunie 2026. Vacanța de vară începe sâmbătă, 20 iunie, și se încheie duminică, 6 septembrie 2026.
Ziua de 5 iunie a fost acordată ca zi liberă la nivel național pentru prima dată în 2024, după greva generală din Educație, în baza Contractului Colectiv de Muncă semnat de sindicatele din învățământ. Până atunci, în această zi nu se desfășurau cursuri obișnuite, însă elevii participau la activități educative și culturale organizate în școli, mai menționează sursa citată.

