Vipere în zonele de picnic din Vulcan

Sezonul viperelor s-a deschis. În zonele de picnic din municipiul Vulcan au fost raportate mai multe vipere. Chiar autoritățile locale din municipiul Vulcan vin cu o informare în acest sens. Odată relaxate restricțiile se așteaptă ca numărul cetățenilor în zonele de relaxare să crească, astfel există și riscul de a fi mușcați de vipere.

Întrucât dorința cetățenilor de a merge la relaxare în natură va fi mare în această perioadă, vă informăm că există posibilitatea de a întâlni vipere în mai multe zone de picnic din municipiu. Semnalarea apariției acestora obligă la ATENȚIE MAXIMĂ”, arată informarea Primăriei Vulcan.

Pentru a evita situaţiile neplăcute, cetățenii sunt îndemnaţi să respecte anuminte reguli. În primul rând să se informeze în privinţa traseului pe care doresc să-l parcurgă şi să ţină cont de faptul că viperele au capacitatea de a se camufla.

La Spitalul Municipal Vulcan există ser antiviperin. În cazul unei muşcături, serul antiviperin poate fi administrat după cca 6-8 ore. Serul antiviperin se administrează numai sub supraveghere medicală.

Viperele sunt protejate prin Legea 13/1993 privind aderarea României la Convenția pentru conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, uciderea sau capturarea acestora sunt pedepsite prin lege.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *