Voluntari falși, descoperiți în parcarea unui supermarket din Deva

În amiaza zilei de joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Deva  au surprins în flagrant doi tineri care solicitau diferite sume de bani persoanelor aflate în parcarea unui supermarket din municipiul Deva, afirmând că sunt voluntari ai unei fundații de caritate și colectează sume de bani pentru minori care suferă de diferite boli.

Din verificările efectuate, poliţiştii au  stabilit că cei doi tineri – unul în vârstă de 29 de ani, din municipiul Lupeni şi un minor de 16 ani, din municipiul Deva – nu au calitatea de voluntari în cadrul organizației de caritate pe care o indicau, inducând astfel în eroare persoanele cărora le solicitau sume de bani.

Cei doi au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Deva în vederea continuării cercetărilor, în cauză întocmindu-se dosar penal sub aspectul săvârșirii de înșelăciune.

Activitatea infracţională a celor doi a fost întreruptă la timp de poliţişti, înainte ca aceştia că „convingă” multe persoane despre „bunele lor intenţii”, astfel încât, cu ocazia controlului corporal, asupra celor doi a fost identificată o sumă mică de bani.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *