Zeci de oameni alături de Toma Coconea

Hunedoreanul Toma Coconea va pleca la Red Bull X-Alps. Șoimul din Parâng, cum este supranumit, este singurul om din lume care a participat la toate edițiile competiției. Toma Coconea va pleca în data de 25 mai în Alpi. Sute de persoane au susținut o campanie de strângere de fonduri pentru șoimul din Parâng, care a avut nevoie de sprijin financiar pentru a putea participa la ediția cu numărul 10 a competiției.

„Pentru o competiție de asemenea dificultate, recunoașterea de traseu este esențială, dar aceasta presupune costuri pe măsură. Două persoane au donat 10 lei, 1 persoană a donat 1.000 de lei… Totul s-a adunat în același cont și am ajuns la 12.106 lei. Mulțumim tuturor celor care au considerat că aceasta este o cauză ce merită susținută! Mulțumiri speciale lui Andi Moisescu pentru implicarea activă în promovarea acestei cauze. Pe 25 mai, Toma pleacă în Alpi pentru a intra în ultima etapă a pregătirii competiției. Cu siguranță, va lua în suflet sentimentul că este iubit, respectat și susținut în România. Pagina de donații rămâne deschisă, iar cei care vor să ajute sportivul o pot face în continuare la aceleași coordonate: Implică-te pentru Toma Coconea: donații direct prin card: http://bit.ly/TOMA_COCONEA_X-ALPS2021, cont: RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania), Revolut / BT PAY: 0722446352, cu mențiunea Toma Coconea”, au scris cei de la organizaţia „Totul este posibil”.

Competiția extremă va avea loc în luna iunie, iar startul se va da la Salzburg. Linia de final este la Zell am See în Austria. Pentru ediția din acest an, organizatorii au pregătit o nouă rută, care traversează Alpii dus-întors. 33 de sportivi s-au înscris în cursă.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *