Zi de sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Cine a fost Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale cărui cinstite Moaște se afla în Catedrala din Tesalonic, este prăznuit de Biserica Ortodoxa în ziua de 26 octombrie. Cu aceasta ocazie, în tot orașul sunt organizate pelerinaje și procesiuni deosebite, iar străzile din jurul catedralei se dovedesc a fi neîncăpătoare pentru mulțimile de credincioși.

„Mare apărător te-a aflat intru primejdii lumea, purtătorul de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci, precum mândria lui Lie ai surpat si la lupta îndrăzneț l-ai făcut pe Nestor, așa, Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeul roagă-L să ne dăruiască noua mare mila.”

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

Sfântul Dimitrie a trăit in secolul al III-lea, în vremea împăraților păgâni Maximian și Diocletian. El nu a slujit în armată, deși iconografia recentă îl înfățișează pe acesta îmbrăcat în haine militare. In vechile icoane si mozaicuri bizantine, Sfântul Dimitrie apare zugrăvit îmbrăcat în haine civile. Se crede ca a fost senator roman.

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic

Pentru ajutorul dat Sfântului Nestor, in lupta sa cu păgânul Lie, si pentru biruințele minunate ale armatei din Tesalonic împotriva păgânilor, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost receptat de evlavia poporului drept un ocrotitor al soldaților și al armatei. În cele din urmă, el a început să fie zugrăvit în icoane îmbrăcat în haine de militar.

Conform unor vechi tradiții, Sfântul Dimitrie a fost diaconul episcopului Irineu de Sirmium, acesta din urmă fiind martirizat în data de 6 aprilie 304, din ordinul guvernatorului Probus al Iliricului. După martirizarea Sfântului Dimitrie, petrecută în anul 304, slujitorul sau, Sfântul Mucenic Lup, a reușit să ia orarul diaconesc si inelul sfântului, udate de sângele aceluia. Prin atingerea de odoarele culese de Sfântul Lup, mulți s-au vindecat. Pentru aceasta, împăratul Maximian a poruncit să îi fie tăiat capul și Sfântului Lup, în ziua de 23 august.

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic

Se crede că Sfântul Dimitrie a fost înmormântat în cetatea Sirmium, din Serbia, unde a început să săvârșească tot mai multe minuni. În anul 413, în urma vindecării sale minunate, generalul Leontie, guvernatorul Iliricului, a mutat Moaștele Sfântului Dimitrie în Tesalonic, unde a construit o biserică măreață în cinstea sfântului. Ziua de 26 octombrie, când au fost mutate cinstitele Moaște, a devenit ziua de prăznuire a Sfântului Dimitrie.

Catedrala Sfântul Dimitrie, din Tesalonic

Prima biserică din acest loc a fost construită pe la jumătatea secolului al IV-lea, pe ruinele unei bai romane. În secolul al V-lea, guvernatorul Leontie a construit pe același loc o biserică mai mare, cu trei nave, care a fost incendiată, intre anii 626-634. La puțin timp după aceasta, a fost ridicată biserica actuala, cu cinci nave.

Catedrala Sfantul Dimitrie din Tesalonic

 

Între anii 629 si 634, biserica cu trei abside avea sa fie reconstruita, rezultatul fiind o bazilica cu cinci abside, probabil chiar mai mare decât catedrala orașului. Aceasta biserica, aproape identică cu cea pe care o vedem astăzi, avea să devină rapid cel mai important locaș de cult din oraș.

Între anii 1493-1912, biserica a fost folosită pe post de moschee. După anul 1912, când a fost reprimită de creștini, și după incendiul din anul 1917, biserica a fost amplu restaurată, după modelul catedralei ortodoxe din Ravenna, fiind nesfințită în anul 1949.

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic

În timpul restaurărilor, sub Sfântul Altar și transversala naosului, a fost descoperită cripta Sfântului Dimitrie, construită de către guvernatorul Leontie, cu ocazie aducerii aici a Moaștelor Sfântului Dimitrie, unde, conform tradiției, a avut loc martiriul Marelui Mucenic Dimitrie. Excavațiile au scos la lumină și ruinele băii romane, unde se crede că Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost ținut prizonier și, mai apoi, executat de către soldații păgâni. Tot aici a mai fost găsită și o fântână antică; se crede că aceasta este fântâna în care soldații au aruncat trupul martirului Dimitrie.

Cum este sărbătorit Sfântul Mare Mucenic Dimitrie?

Comunitatea creștina din Tesalonic a fost înființată de către Sfântul Apostol Pavel, în timpul celei de-a doua călătorii misionare, când acesta a predicat în sinagoga evreilor din Tesalonic. Până astăzi, orașul a rămas un veritabil centru creștin.

După mai bine de patru sute de ani de stăpânire turcească, orașul Tesalonic și-a redobândit independența chiar în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Pentru acest lucru, dar și pentru nenumăratele minuni săvârșite de Sfântul Dimitrie, cetatea Tesalonic și l-a ales ca ocrotitor.

Cu ocazia prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, în orașul Tesalonic se organizează un măreț pelerinaj și multe alte procesiuni religioase. În partea stânga a naosului catedralei se afla un paraclis cu turla argintată în care este așezată racla cu Moaștele Sfântului Dimitrie.

Punctul culminant al sărbătorii îl constituie deschiderea raclei în care sunt păstrate cinstitele Moaște ale Sfântului Dimitrie. Acestea sunt acoperite cu mirul pe care îl izvorăsc în chip minunat.

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic

Unul dintre episcopii care participa la aceasta sărbătoare se roagă înaintea raclei și rostește rugăciunea de sfințire a untdelemnului. Apoi, untdelemnul sfințit este turnat peste Sfintele Moaște. Unit cu mirul cel minunat, untdelemnul se șterge cu pachete mari de vată. Aceasta vată, îmbibată cu mirul izvorât din Moaștele Sfântului Dimitrie și cu untdelemnul sfințit de episcop, se împarte credincioșilor care se închină la Sfintele Moaște.

Foarte multe minuni au avut loc prin binecuvântarea revărsată prin acest Mir al Sfantul Dimitrie. Cele mai multe minuni s-au petrecut în viețile celor greu bolnavi. Însuși guvernatorul Leontie, cel care a construit o măreață catedrală închinată Sfântului Dimitrie, pe locul actualei catedrale din Tesalonic, s-a vindecat în chip minunat, ungându-se cu acest minunat mir.

Mărturiile celor care s-au vindecat de cancer sunt tot mai numeroase. Tot așa, nu puțini sunt demonizații care își recapătă sănătatea și libertatea sufletului și a trupului, prin închinarea la Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie. Unii credincioși s-au vindecat numai prin ungerea cu untdelemn din candela ce se afla atârnată deasupra raclei Sfântului Dimitrie.

„O, răbdătorul de chinuri al lui Hristos, Izvorâtorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, aceasta a noastră rugăciune, ce o aducem ție acum cu umilință, primește-o, si de bolile sufletești și trupești și de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, cu rugăciunile tale cele bineprimite către Dumnezeu, ne păzește, ca împreună cu tine în veacul ce va să fie, să cântam Lui: Aliluia!”

Teodor DANALACHE – https://www.crestinortodox.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *