A fost înregistrat al treilea deces al unui pacient diagnosticat cu coronavirus, pe teritoriul României

Al treilea deces al unei persoane diagnosticate cu coronavirus a fost înregistrat duminică seară. Pacientul, un bărbat din Neamţ, în vârstă de 70 de ani, avea afecţiuni cronice preexistente.

Bărbatul este omul de afaceri Vasile Ouatu, fost viceprimar al municipiului Piatra Neamţ, afirmă surse medicale.

Vasile Ouatu este proprietarul restaurantului Unic din Piatra Neamţ şi a deţinut echipa de volei feminin Unic din localitate.

El a fost viceprimar al oraşului în perioada 2004-2008.

Vasile Ouatu a fost transferat la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi în urmă cu două zile, fiind adus de la spitalul din Piatra Neamţ, după ce a fost confirmat cu coronavirus. Surse medicale afirmă că starea sa de sănătate s-a agravat brusc, el murind în cursul serii de duminică la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.

Potrivit presei nemţene, Vasile Ouatu ar fi participat înainte de confirmarea infectării cu coronavirus la mai multe evenimente la localul din Piatra Neamţ pe care îl deţinea.

A fost confirmat pozitiv în data de 19 martie 2020 şi în data de 20 martie 2020  transferat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi”, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.

Pacientul avea afecţiuni cronice preexistente, diabet, hipertensiune arterială.

În urma anchetei epidemiologice nu s-a constatat istoric de călătorie sau contact cu o persoană infectată.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *