Activitățile sociale nu primesc finanțare nerambursabilă?

Sprijinirea activităţilor sociale prin acordarea de finanţări nerambursabile din fonduri publice are în dreptul său un ZERO. Consiliul Județean anunță intenţia de a atribui contracte de finanţare nerambursabilă pentru anul de execuţie financiară 2018. Au fost cuprinse sume la toate celelalte capitole, mai puțin la sprijinirea activităților sociale. Oficialii Consiliului Județean Hunedoara declară că asociațiile sau organizațiile cu acest profil pot beneficia de fonduri dacă depun proiecte bine fundamentate.

“Și Caritas, și Crucea Roșie trebuie să facă solicitări, și dacă, sunt fundamentate solicitările și necesare, să nu aveți niciun fel de grijă că nu se vor aproba”, a declarat Mircea Bobora, președintele Consiliului Județean Hunedoara.

Documentul prevede alocarea sumei de 200.000 de lei pentru promovarea valorilor culturale – programe și proiecte culturale de interes zonal, inclusiv cultură scrisă, 1.900.000 pentru sprijirea cultelor religioase, 700.000 pentru organizarea de competiții sportive, precum și asigurarea furnizării serviciilor necesare pentru realizarea acțiunilor și activităților sportive. Alți 200.000 de lei sunt alocați pentru organizarea de activități recreative pentru tineret și asigurarea desfășurării activității de tineret.

 

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *