Actul normativ care modifică Legea audiovizualului, în vederea transpunerii unei directive europene, promulgat

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, în scopul transpunerii unei directive europene privind furnizarea de servicii de mass-media audiovizuale.

Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.504/2002, în scopul transpunerii în legislaţia naţională a Directivei (UE) 2018/1808/ a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 noiembrie 2018 de modificare a Directivei 2010/13/UE privind coordonarea anumitor dispoziţii stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale), având în vedere evoluţia realităţilor pieţei. De asemenea, proiectul vizează modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2005, în scopul colectării unei contribuţii lunare de 3% din preţul operelor audiovizuale descărcate contra cost prin intermediul serviciilor de transmisii de date, inclusiv prin internet sau telefonie, precum şi al completării listei contribuţiilor la Fondul cinematografic cu o contribuţie de 4% din veniturile obţinute din tranzacţii unice sau sub formă de abonament, de către furnizorii de servicii media audiovizuale la cerere, pentru vizionarea de opere audiovizuale prin intermediul serviciilor de transmisie de date prin internet sau telefonie.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *