Alo, PSD, ce-i cu Tudose ?

Căldură mare, monșer! Temperaturi istorice care perturbă politicienii roșii care sunt, și așa, destul de tulburați! Fac politică de cetățean turmentat.

În mișcarea de tip „zig-zag”descrisă de către guvern  în acțiunea pe care doar nucleul dur PSD-ALDE o mai consideră a fi guvernare, și care a reușit, în șase luni, să zăpăcească o țară întreagă, prim-ministrul se găsește în poziția „zig” în timp ce miniștrii cabinetului său sunt în „zag”. Nu se nimeresc nicicum pe aceeași poziție, în chestiuni importante care țin de activitatea executivului. Ai zice că discută laolaltă, dar se înțeleg separat!

Zice Tudose, zilele trecute, adresându-se jurnaliștilor: „De unde ați scos-o asta?! Atâta vreme cât eu voi fi prim-ministru, CAS și CASS nu se vor muta integral în sarcina angajatului!” Săracu’ Tudose! Poate că nu știe că-i este aproape sfârșitul… Căci a ieșit public, imediat după el, ministrul de finanțe care și-a contrazis șeful. Iar modificarea legislativă este, deja „pe țeavă”.

Tudose s-a riscat din nou, vorbind despre manualele de educație-fizică și sport ca despre ”o poveste”. A riscat și-a mai pierdut o dată, căci iată, ministrul educației ne anunță că povestea este reală, cum reale sunt și manualele proaspăt aprobate, iar școlile sunt invitate să facă comenzi…

Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns toată această degringoladă care riscă să dinamiteze viața românilor.

Eleonora-Carmen Hărău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *