Amenzi de peste 1,5 milioane de lei, aplicate de comisarii de mediu

Doar anul trecut, comisarii din cadrul Comisariatului Județean Hunedoara al Gărzii de Mediu au aplicat amenzi în valoare de peste 1,5 milioane de lei pentru nerespectarea normelor specifice. Au fost efectuate 830 de controale și au fost aplicate 69 de amenzi contravenționale.

„Urmare a efectuării acestor acțiuni de inspecție și control au fost aplicate un număr de 98 de sancțiuni principale (29 avertismente și 69 amenzi contravenționale) în valoare totală de 1.595.600 lei, au fost transmise către Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara 4 propuneri de suspendare a actelor de reglementare, au fost transmise 3 sesizări către organele de cercetare penală pentru posibile fapte infracționale privind legislația de protecția mediului și au fost confiscate două mijloace de transport urmare a nerespectării legislației privind gestionarea deșeurilor”, arată Garda de Mediu Hunedoara.

În timpul acțiunilor de inspecție și control au fost vizate și măsuri de prevenire a încălcării legislației privind protecția mediului, de mediatizare și conștientizare a obligațiilor ce le revin persoanelor fizice și juridice conform legii și au fost impuse măsuri de remediere pentru neconformitățile constatate.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *