Amenzi pentru pescarii care nu au ținut cont de prohibiție

În doar două zile, comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Hunedoara împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Decebal” Hunedoara au efectuat acțiuni de control pe raza județului Hunedoara pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 57/2022.

În timpul acțiunii de control au fost identificate 4 persoane fizice care desfășurau activitatea de pescuit recreativ în perioada de prohibiție.

„În urma acțiunii comune de control au fost aplicate un număr total de 7 sancțiuni contravenționale principale, dintre care 4 amenzi în valoare totală de 4000 lei și 3 avertismente precum și 1 sancțiune contravențională complementară, 1 permis de pescuit recreativ fiind reținut în vederea suspendării dreptului de pescuit recreativ pe o perioadă de 90 zile. Sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederii legale privind pescuitul recreațional în perioada de prohibiție care în județul Hunedoara, în anul 2022, a fost de 60 de zile, în perioada 09 aprilie – 07 iunie inclusiv, precum și pentru neprezentarea agenților constatatori a permisului de pescuit recreativ vizat pe anul în curs”, arată Garda de Mediu Hunedoara.

Aceste acțiuni de prevenire și combatere a faptelor ilegale în domeniul piscicol vor continua.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *