Angajaţii din asistenţa socială trebuie să prezinte dovada vaccinării, test negativ sau dovada trecerii prin boală

Premierul Florin Cîţu a anunţat, miercuri, după şedinţa de Guvern, că s-a discutat un proiect de OUG care prevede că angajaţii din asistenţa socială trebuie să prezinte dovada vaccinării, test negativ sau dovada trecerii prin boală.

„Am discutat un proiect de OUG care stabileşte că angajaţii din instituţii publice din zona asistenţei sociale vor trebui să facă dovada vaccinării, sau să prezinte un test negativ sau să facă dovada trecerii prin boală.”, a declarat premierul.

Potrivit acestuia, proiectul a fost abordat în prima lectură.

Premierul a precizat că se doreşte testarea tuturor angajaţilor: „Mergem în această direcţie, clar vom cere testare, personalul medical e vaccinat 70 la sută. Vom vedea cea mai bună variantă”.
Întrebat dacă testarea se va face pe banii angajaţilor, premierul a afirmat: „În acest moment aceasta este variantă”.
Florin Cîţu a explicat că statul oferă vaccinarea gratuită, dar a explicat să se va mai discuta acest aspect, actul normativ fiind doar în prima lectură.
Varianta de lucru aflată, însă, în acest moment pe masa Guvernului este testarea pe banii angajaţilor.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.