ANM anunță perioade cu instabilitate accentuată şi intensificări ale vântului. La munte, lapoviță și ninsoare

Meteorologii anunţă instabilitate accentuată şi intensificări ale vântului până miercuri seară în cea mai mare parte a ţării. Sunt anunţate precipitaţii care pot ajunge până la 40 de litri pe metru pătrat şi rafale de vânt care trec de 80 de kilometri la oră, la munte. Miercuri, la munte va fin lapoviţă şi ninsoare.

AN M anunţă manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi intensificări ale vântului, în perioada 24 aprilie, ora 16.00 – 26 aprilie, ora 22.00.

„Vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată: în seara zilei de luni şi în noaptea de luni spre marţi (24/25 aprilie) în jumătatea de vest a teritoriului, pe parcursul zilei de marţi în mare parte din ţară, iar miercuri îndeosebi în sud şi est. Instabilitatea se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, pe alocuri descărcări electrice şi izolat căderi de grindină”, anunţă ANM.

Sursa citată a precizat că în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp, iar mai ales în zonele de munte, pe arii restrânse de peste 30…40 l/mp.

„Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze, în general, de 45…55 km/h. În zona montană înaltă, mai ales pe parcursul zilei de miercuri, rafalele vor depăşi 70…80 km/h şi vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare”, a mai transmis ANM.

Astfel de fenomene vor fi în după-amiaza zilei de luni, pe arii restrânse în jumătatea de nord a Moldovei, precum şi în zonele de deal şi de munte.

 

 

news.ro

sursa foto: arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *